ÎN SURDINĂ

Vreme trece, vreme vine

Poetry

Tren cu vioară

E frig, e dimineață – somn peste navetiști,

Se-aude o vioară, dar nu din vechi vagoane,

E-afară, e departe, unde nu sunt restriști,

Nici halte insalubre, ci falnice cantoane…

Și muzica e bună, e de pe poduri scurte,

Unde se scriu romane, unde se țes idile –

Cu-amanți care spun versuri când, dezinvolt, fac curte,

Fara puțini și mulți, și fără camarile.

Dar scade-ncet vioara și nu se mai aude,

Bancheta jerpelită îmi face iar primirea,

Gonește garnitura peste platforme crude,

Semnalele-i stridente sparg fostele feude,

Urbea, de sub nori râncezi, anunță, sec, sosirea.

Frâne șuieră lax, când trenul intră-n gară,

Butoane se apasă, peronul se inundă,

Țiganii se apropie să ceară o țigară,

Vioara se dezlănțuie, începe-o nouă rundă.

Rundă a deznădejdii, a decadenței line,

A chiflelor cu gaură, a palmelor crăpate

A hepatitei – deh! – mirosurile fine!

Unde sunt zile strâmbe, degeaba numărate…

+ posts

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: