ÎN SURDINĂ

Vreme trece, vreme vine

Philosophy Social

Statele în care oamenii nu au trăit niciodată – Partea I

Ce frumos ar fi să trăim toți într-o lume perfectă unde să ne fie bine, să facem toți doar ceea ce ne place, să ne știm exact locul și să fim puși în valoare de dimineață până seara, în fiecare zi. Sau o lume în care să nu existe fărădelegi, oameni răi ori corupți de subiectivismul realității obiective?

Ei bine, aflați că astfel de societăți ideale au existat în imaginația oamenilor încă din Antichitate. Probabil chiar și mai devreme, încă din timpuri preistorice, însă din lipsa unor dovezi scrise nu putem ști asta cu certitudine.

Totuși, e o dorință recurentă, pusă pe hârtie detaliat, complex chiar, de-a lungul timpului. Cred că explicația o poate oferi însăși natura noastră – natura umană. Omul întotdeauna tânjește spre mai bine, spre Ideal, spre lumina de la capătul tunelului. Ceva dinlăuntru ne face mereu să dorim binele, natural și instinctiv. Cum ar spune regele Hagi, vrem mereu “să fie bine, să nu fie rău”.

Totuși, un stat ideal, o societate perfectă, sunt concepte imposibil de pus în practică. Lumea de astăzi e, în mare parte, rezultatul părților bune pe care le-am preluat de la înaintașii noștri. Dar părțile lor rele au adus și momente de criză, conflicte sau regres, la scara istoriei. Astăzi, conflictul e mult mai subtil și se duce ideologic, nu cu ciocanul în masă, iar fațetele lumii care se construiește sau șlefuiește azi vor fi cel puțin departe de perfecțiune. Așa a fost omenirea dintotdeauna, cu bune și cu rele. Cel mai probabil, așa va și rămâne. Societățile ideale au fost și rămân doar în planul Ideilor, doar pe hârtie. Grecii vechi au numit astfel de lumi „utopii”, adică imposibilități, construcții care nu își au locul în lumea noastră.

Însă unele au rămas în istorie, schimbând chiar paradigma statelor, a regimurilor politice sau a claselor sociale. Să le trecem în revistă pe cele mai reprezentative (în opinia noastră), imaginate de câțiva mari vizionari ai timpurilor pe care le trăiau. La sfârșit, vom încerca și noi să tragem câteva concluzii – cum poate deveni un stat mai bun pentru societatea pe care o reprezintă?

  1. „Statul Ideal” al lui Platon.

Acum mai bine de 2000 de ani, tripleta Socrate-Platon-Aristotel punea bazele filozofiei și științei occidentale. Scrierile lui Platon stau la baza multor teorii din ziua de azi, cu precădere în filozofie, spiritualitate ori chiar matematică. Poate cele mai interesante teorii enunțate de Platon (Teoria Ideilor și Teoria Formelor) se referă la diferența pe care el o face între lumea oamenilor, a cunoașterii imediate, subiectivă, palpabilă, accesibilă simțurilor și lumea Ideilor, obiectivă dar abstractă, accesibilă oarecum rațiunii, însă imposibil de reprezentat cu precizie pentru noi. Practic, Ideile, ca forme pure, metafizice (care transced planul fizic) nu pot fi reprezentate în lumea noastră decât parțial și incomplet (prin corpuri, obiecte, lucruri). Sursa din care ele provin este una (Ideea), însă ceea ce noi vedem în plan material sunt doar frânturi ale Ideilor.

De aceea înțelegem realitatea în care trăim în mod diferit, pentru că fiecare avem propriul mod în care ne explicăm ceea ce vedem. Bunăoară, noțiuni precum „Binele”, „Dreptatea”, „Iubirea” sau „Adevărul”, deși par simple, sunt percepute și explicate în mod diferit de fiecare dintre noi. După Platon, lumea noastră materială este doar o formă a lumii ideatice, care stă dincolo de ceea ce percepem noi. Dacă vreți, analogia trup-suflet stă mărturie pentru diferența dintre aceste două lumi.

Mergând mai departe cu raționamentul, Platon a schițat un Stat Ideal, în care Dreptatea este criteriul de bază al societății. Mai exact, un stat în care fiecare face doar activitatea la care se pricepe cel mai bine, conform funcției dominante a sufletului său. Astfel, oamenii înțelepți, gânditorii, vor forma clasa conducătoare, oamenii pasionali, curajoși, vor asigura protecția și apărarea, iar cei cumpătați, calculați, vor asigura resursele necesare funcționării statului.

În viziunea lui Platon, scopul unui astfel de stat este binele tuturor cetățenilor săi, pentru că nimeni nu face ceea ce nu știe, ceea ce nu dorește sau pentru care nu este pregătit. Clasele sociale sunt bine reprezentate, femeile și bărbații ar fi egali în drepturi și obligați, iar clasa conducătoare (aristocrația intelectuală) nu ar avea proprietăți personale de nicio natură, pentru a nu fi ispitiți de putere. Se creează, astfel, o armonie între toți. Practic, Statul Ideal al lui Platon nu era un proiect politic, ci era modul filosofului de a răspunde la întrebarea „ce este dreptatea?”. De altfel, istoria ne-a demonstrat că ideea lui Platon nu a putut fi pusă în practică decât pe bucăți foarte mici și imperfecte (teocrația – conducerea religioasă, timocrația – conducerea militară, oligarhia, despotismul sau democrația).

Cât despre armonie? Ehm…next! Făcând un arc peste timp, vom vedea în continuare cum a evoluat conceptul unei societăți ideale în imaginarul colectiv și ne vom opri la următoarea descriere care a rămas doar o utopie.

+ posts

1 COMMENTS

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: