ÎN SURDINĂ

Vreme trece, vreme vine

Poetry

Plouă

Te văd, sub geam, în ceață, tac, observ,

Șed agitat, fumez și golesc vin,

Șuviță blondă, cu regret o țin,

În palma tremurândă, fără nerv…

Pare că mergi, dar te oprești plângând,

Privirea-ți caldă-i rece și neclară,

A dispărut lumina de-odinioară –

Văd ochii tăi fereastra mea cătând.

Tu nu mă vezi, că ploaia-i englezească,

Și te apasă vast trecut recent,

Mă strigi, prin lacrimi, tot cu slav accent,

Și furia-mi sparge pahar de Fetească.

Pentru că trece timp peste oricine,

Și nu mai fac erori demult deplânse,

Am, în sfârșit, oasele toate unse,

Știi sigur că mă vrei numai pe mine?

Să deschid geamul? De ce să mă vezi?

Îți place mult ploaia și n-o să vii.

Chiar dacă mă iubești în feluri mii,

Eu nu te cred și tu n-o să mă crezi.

+ posts

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: