ÎN SURDINĂ

Vreme trece, vreme vine

Personal

Germania prin ochii unui român – societatea

După cum am promis, astăzi voi continua seria de articole privind experiența mea acumulată până acum în Germania. M-am gândit la ce subiect ar merita abordat acum și m-am decis să fac o prezentare de ansamblu a societății germane, așa cum o percep eu. Îmi lipsesc desigur anumite elemente, dat fiind statutul pe care îl am, ceea ce va face descrierea mea să poată fi văzută de jos în sus, de la om simplu către elite. Una peste alta, cam aici se încadrează marea majoritate a românilor care emigrează.

Locuiesc în landul Baden-Württemberg din sud-vestul Germaniei. O zonă preponderent industrială, bogată și foarte prietenoasă cu străinii. Atât de prietenoasă, că atunci când întâlnești un neamț pe stradă ar fi un eveniment ce merita notat în calendar. Bine, exagerez puțin, dar nu e departe de adevăr. Un fenomen interesant care se petrece aici este migrarația oamenilor bogați către zona rurală. Dacă la noi locuitul la oraș coincide cu ideea de bunăstare, aici se petrece total opusul: germanii trăiesc preponderent la țară sau în orașe mici. Din câte se poate observa, am asociat bogația cu etnicii germani pentru că preponderent ei sunt cei care dețin pământuri, imobile, afaceri, șamd. acest fapt plasându-i automat într-o clasă socială superioară celorlalți.

Varietatea etnică a Germaniei este de neconceput pentru o persoană ca mine, care a venit dintr-un mediu relativ omogen cum este cel din România. Primul meu loc de muncă a fost într-un depozit al Amazon-ului unde multitudinea de limbi vorbite, culturi și mirosuri era într-un fel șocantă. Nu îmi imaginasem vreodată că e posibil ca undeva în lumea asta să existe o hală de 500 metrii pătrați în care să fie adunate tot atâtea naționalități.

Limba oficială a Germaniei este, desigur, germana. Și când spun asta, mă refer la modul propriu: rar găsești persoane în instituții care să dorească să discute cu tine în engleză. Vorbesc cu tine în germană de parcă tu ar trebui automat să ai habar și dacă te văd că nu înțelegi, nu încearcă să reformuleze sau să vorbească mai rar, în general încep să ridice tonul vocii. Ceea ce m-a făcut să ajung la concluzia că vorbitorii de limbă germană nu concep faptul că pot exista oameni care nu înțeleg germană, ci că există doar oameni cu probleme de auz. Se poate trăi și doar cu limba engleză, dar vei avea mereu un handicap față de interlocutor; handicap pe care personal l-am simțit: trebuie să întrebi pe toată lumea „Sprechen Sie englisch?” ceea ce te plasează cumva într-o poziție de inferioritate. Ca notă personală, apreciez abordarea lor față de limbă, pe care o consider un element fundamental al conservării identității.

Cea mai numeroasă minoritate din Republica Federală Germană este cea turcă. Sunt mulți, cu tupeu, extrem de conservatori și gălăgioși. Ei se consideră un fel de sub-nemți sau cel puțin superiori oricăror forme de „Ausländer”. Turcii sunt deja la a treia sau a patra generație și programul de integrare aplicat asupra lor nu cred că a funcționat așa cum trebuia. Vorbesc germană, turcă și un dialect specific numit „Türkendeutsch” sau „Kiezdeutsch” care este practic o combinație dintre primele două. Au cartiere întregi pe care le dețin și fac comerț preponderent între ei. Ba chiar au pretenția ca la magazine sau banci să se vorbească limba lor maternă: știu pe cineva care lucrează la o bancă și îi vin constant clienți care încep să vorbească direct în turcă. Ar fi penibil, tu ca român, să începi o conversație într-o țară străină direct în română, nu? După părerea mea, ei ar trebui luați ca studiu de caz și trase concluzii reale privind subiectul migrației în masă și consecințele ei asupra populației autohtone. Îi pot înțelege într-o anumită măsură pe cei care votează formațiuni extremiste, luând în considerare comportamentul unor minorități. Știu cazuri de germani care evită să mai iasă în parcuri sau la cumpărături din pricina zarvei pe care respectivii o fac. Clar, soluția propusă de mișcările politice anti-emigrare sunt cel puțin cretine: o Germanie fără emigranți își va găsi instant sfârșitul.

Discriminarea își are și ea locul în părțilea astea Occidentale. Vă pot spune doar că mai discriminează și ei, din când în când, pe cei ce încă pot fi discriminați, cum ar fi românii. Cât de bazată pe fapte și cât pe ideologie este discriminarea românilor, voi dezvolta într-un articol separat dedicat exclusiv acestui subiect. Rasismul sau homofobia nu sunt aparent o problemă apăsătoare, dar sunt subiecte asupra cărora nu mă pot pronunța cu certitudine.

În concluzie, Germania se compune din două straturi: autohtonii și străinii. Contactele dintre cele două se fac în special instituțional sau formal la locul de muncă. Există, desigur, și excepții care într-un fel întăresc regula. Termeni de comparație între societatea românească și cea germană mi-au fost greu de găsit pentru că toată structura celor două este foarte diferită. Tind să înclin către lumea noastră, românească, așa cum este ea. Motivele poate le voi expune la finalul seriei sau se vor putea subînțelege citind și celelalte articole care compun acest blog.

P.S.: Nu am reușit să încadrez decât o mică parte a trăsăturilor specifice societății germane contemporane în articolul de față. Probabil va exista și o continuare.

Website | + posts

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: