ÎN SURDINĂ

Vreme trece, vreme vine

Politics Psychology Social

Divide et impera – sau cum să conduci mai ușor o turmă de oi

Unele lucruri sunt diferite, altele rămân la fel. Probabil una din constantele naturii umane este diversitatea sau unicitatea oamenilor. De-a lungul istoriei, aceasta a generat diferențe de gândire care au fost formate – și s-au reflectat mai apoi – în anumite spații, culturi, sisteme politice sau economice, medii sociale, cum vreți voi să le spuneți, până la urmă.

Bun, poate că așa a fost firesc să fie și doar așa lumea noastră a evoluat și se găsește astăzi în acest context. Diversitatea umană este fascinantă, extraordinară. Totuși, asta nu înseamnă că oamenii nu s-au și unit în scopuri, în idealuri, în lucrurile care i-au adus mai aproape. Împreună. Poate așa au apărut comunitățile, națiunile, proiectele politice, chiar și familiile.

Cred că la fel de firesc este să fim și diferiți, în sensul de „unici”, dar să avem și asemănări, scopuri comune, căruțe comune la care să tragem. În funcție de locul din care venim, avem și un tipar interior după care suntem construiți și care uneori transcede logica. De asta e dificil să explic fenomenul (poate nici n-am experiența și căderea intelectuală să o fac). Dar mi se pare, simplu, că lumea este o întreagă paletă de nuanțe de gri – unde diferențele și asemănările se întrepătrund și se așază peste acest șablon interior al ființei noastre.

Treaba se strică atunci când acest fenomen al diversității este aruncat pe bancheta din spate a unui vehicul politic. Practic, atunci când firescul este îmbrăcat într-o ideologie și ancorat puternic într-o agendă politică, fascinația dispare, muzica se oprește, iar oamenii se radicalizează treptat. Paleta de nuanțe de gri devine doar ceva obtuz, împărțit în două: alb și negru.

De aici începe o sarabandă a conflictului și a polarizării. După cum știm, oamenilor le e mai ușor să caute și să preia informații care se mulează deja pe ideile și pe convingerile lor. E mai greu să te pui în contradicție cu tine însuți, pentru că asta ar presupune o mică luptă din care probabil ai ieși cu anumite convingeri schimbate. Dar nu poți să faci asta mereu, pentru că ești om și cauți, în primul rând, confortul propriei minți, adică așa-numita consonanță cognitivă.

Astfel, te înconjori de oameni care gândesc și acționează cam ca tine. Citești, asculți și te uiți la lucruri care mai degrabă îți confirmă ceea ce știi. Îi crezi pe formatorii de opinie (sau pe oamenii din spațiul public) care îți spun ceea ce tu îți dorești să auzi. Iar când vine unul să îți contrazică flagrant ceva ce tu ți-ai construit în interior, e normal să îți vină să îl iei la lopeți, instinctiv. E ca și cum ți-ar leza întreaga identitate, din moment ce omul îți combate ceva ce e adânc înrădăcinat în gândirea ta. Păi și să nu-l iei puțin de guler, să nu-l înjuri de mamă?

Problema, dragi prieteni, e că liderii politici, formatorii de opinie și artizanii agendelor ideologice și-au cam dat seama de acest mecanism încă de acum câteva secole. De fapt, încă de la romani, care spuneau divide ut regnes – adică „dezbină ca să domnești”. Latinii și-au dat seama încă de acum două mii de ani că e mai ușor să conduci oameni dezbinați, care se ceartă între ei, fără un țel solid care să-i unească. Altfel cum ar fi construit ei un Imperiu atât de întins și de multietnic?

Veți spune că nu putem vorbi, totuși, despre ideologie la romani, pentru că ideologiile aparțin epocii moderne, nu? Bun, atunci hai să privim în continuare spre zorii modernității. Niccolo Macchiavelli, „tăticul” științelor politice și al filozofiei politice moderne o mai spune o dată, pe la 1521: divide et impera! „Dezbină și stăpânește”.

Imperiul Habsburgic l-a auzit foarte bine și practic și-a bazat întreaga politică pe acest principiu. Ținându-i ocupați pe cehi, slovaci, croați, maghiari, români sau ruteni, au putut să-i conducă pe toți niște sute de ani. Ulterior, în ultimele două secole, am aflat foarte bine ce efecte devastatoare pot avea ideologiile, polarizarea și radicalizarea.

Astăzi, se presupune că ar trebui să avem pace și liniște peste tot. Un fel de Pax Postmoderna. Da, bună gluma! Avem o lume multipolară, unde fiecare își vede interesul în cele mai perverse moduri cu putință. Realism curat! Rapiditatea și simplitatea mesajelor ne expune din plin la un război informațional, psihologic, din care nu avem cum să nu ieșim șifonați ideologic. Măcar puțin. Uniunea Europeană pare că are mai multe viteze și membri de categorii diferite. Europa însăși se confruntă cu un nou val de migrații, ca la fiecare început de mileniu, de altfel. Mai departe, lumea arabă e într-o criză existențială, deși a fost o vreme, demult, când ne erau superiori cultural. Renașterea noastră a venit odinioară pe filiera lor. În plus, China își dorește să reproducă întreaga lume la ea în curte, printre senzori de detectat temperatura corporală.

Din punctul meu de vedere, lucrurile mai complexe există pentru a fi dezbătute, nu cele extraordinar de simple (ca, de pildă, apartenența la o cultură anume ori numărul sexelor și numele părinților naturali). Dar astăzi se pune la îndoială orice, se fac tabere în orice chestiune și, în consecință, se sare la gât fără menajamente. Din moment ce nu mai este foamete, război mondial sau ceață geografică, oamenii trebuie să-și găsească alte motive pentru a se contrazice non-stop, nu? Nu trebuie decât să ne uităm puțin la SUA (ca la o mostră de cașcaval care ne arată cum e întreg cașcavalul) și ne facem, deja, o impresie. Deunăzi, am văzut cum același ziar, The Wall Street Journal, avea, pe aceeași dată, două versiuni diferite ale titlurilor de pe prima pagină, în funcție de simpatiile politice ale zonelor unde e distribuit – republicane sau democrate.

Fake news sau nu, pare că, la urma-urmei, divide et impera se folosește din plin astăzi. E suficient să iei mai multe surse la puricat – pe aceeași temă – și să aplici principiul „follow the money”. Personal, nu cred că e vreun plan anume ori vreo conspirație ocultă, ci pur și simplu dorința unor conducători sau grupuri de interese de a-și impune agenda. În același timp, istoria ne arată că marile imperii se prăbușesc întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Agendele, la fel. Și ce e frumos e că oamenii, deși polarizați, divizați, strânși cu ușa sau mințiți eficient, tot își pot da mâna și se pot uni într-un scop bun.

Unele lucruri sunt diferite, altele rămân la fel. Atâta timp cât măcar fibra noastră va fi aceeași.

+ posts

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: