ÎN SURDINĂ

Vreme trece, vreme vine

Philosophy

Viața merge înainte, dar contează și cum. O scurtă introducere în conservatorism.

Se spune că Leo Messi va pleca, în curând, de la Barcelona. Mișcările social-politice conservatoare, tradiționaliste, iau proporții cam prin tot Occidentul. Media de vârstă a utilizatorilor Facebook a crescut, deoarece tinerii, pentru care acest canal de comunicare fusese inițial…

Statele în care oamenii nu au trăit niciodată – Partea a III-a

Poate Renașterea a dat oamenilor sentimentul că nu chiar totul este „un dat” și că modul în care își fac viața depinde, într-o anumită măsură, și de ei. Nu putem ști precis ce era în mintea celor de atunci. Cert…

Statele în care oamenii nu au trăit niciodată – Partea a II-a

A urmat un mileniu și jumătate de transformări care mai de care mai imprevizibile, profunde, spectaculoase. Cel puțin pe Bătrânul Continent, lumea a cunoscut apogeul și declinul civilizației grecești, apoi romane, apoi bizantine. Val după val, populațiile migratoare schimbau paradigmă…

Statele în care oamenii nu au trăit niciodată – Partea I

Ce frumos ar fi să trăim toți într-o lume perfectă unde să ne fie bine, să facem toți doar ceea ce ne place, să ne știm exact locul și să fim puși în valoare de dimineață până seara, în fiecare…

Dumnezeu este mort

Afirmația îi aparține lui Friedrich Nietzsche și poate fi catalogată la prima vedere ca fiind cel puțin șocantă, chiar și pentru un necredincios. Există însă o diferență semnificativă între a spune că „Dumnezeu nu există” și „Dumnezeu a murit” prin…

Philosophy Psychology

Sunt poveștile doar „simple povești”?

Poveștile copilăriei ne marchează viața într-un mod pe care noi nu îl putem conștientiza. Ne raportăm inconștient la ele, zi de zi, și sunt prezente, variabil ca importanță, în fiecare alegere pe care o luăm la un anumit moment dat….

Philosophy Politics

Cine urlă la urmă, urlă mai bine?

În lipsa unor elite veritabile care să îndrume poporul, care să-i ajute să își dea seama în mod cât de cât obiectiv de lumea în care trăiesc, sonorul ia locul mesajelor, iar golul este umplut, din păcate, de populisme fără…

Philosophy

Lacrima lui Covidiu

Acest text nu se vrea a fi un îndrumar ideologic. Nu se vrea nici apologia vreunui sistem politic ori vreunei forme de guvernământ. Și nici măcar să fie vreun manual de instrucțiuni pentru viață, cu coperți noi și pagini vechi,…