ÎN SURDINĂ

Vreme trece, vreme vine

Poetry

Aprilie – Prier…

Cu spaimă șuieră un vânt strident,

În luna rece a lui Făurar,

Mă simt bătrân și fără testament –

– Timpul, cu sine însuși, e avar!

Și e Prier, deodată… Ce ziceam?

Ziceam că fac păcate, timpuriu,

Avea capricii, timpul, le vedeam,

Sărea prin vârste – nu le deslușeam,

Căci nu știam ceea ce-aveam să știu.

Am întins mâna spre decepții vii.

Veneau ca bulevarde spre succes.

De fapt, doar văgăune străvezii,

Eșecul lor, chiar ieri l-am înțeles.

Un slalom printre scârbe și orgii,

Fentând “Înalte Porți”, ce-ordonă des,

Ori printre bieți experți în scârnăvii,

Ce urlă, anormal, că noaptea-i zi,

Ăsta e drumul greu ce l-am ales.

Și am aflat durere, dor și chin.

Dar mi-am întors mintea de unde vine,

Cerând prea mult de unde-i prea puțin,

Prin versuri simple, printre limbi străine.

De-ar lua cu el tăceri, smulgând pereți,

De-ar curăța iluziile din vieți,

Eu vreau s-ascult un monolog de vânt,

Când sfarmă umbre și-mproașcă săgeți,

C-atunci poartă mesajul cel mai sfânt!

+ posts

LEAVE A RESPONSE

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: